Harmonia Mundi

📍Sat Vlaha, str. Verőfény 424F, jud. Cluj

Contact Harmonia Mundi

📞 0787 356 555

📞 0755 540 054

📧 contact@castellumharmoniamundi.ro

🌏 www.castellumharmoniamundi.ro

Descriere

Localitatea Vlaha este situată la doar 17 km sud-vest de municipiul Cluj-Napoca. Este apropiată de un oraș vibrant și care nu doarme niciodată, în același timp fiind suficient de îndepărtată pentru a te elibera de viața tumultoasă a orașului. Satul face parte din zona etno-culturală a Călatei (Kalotaszeg), unde tradițiile folclorice, muzica, dansul, portul și meșteșugurile tradiționale au fost păstrate din generație în generație.
Pensiunea – „castel” Harmonia Mundi se înalță pe panta dealului și se află pe locul cel mai frumos din zonă. Locul nu a fost ales întâmplător. Priveliștea este cu adevărat încântătoare! De aici te poți bucura de panorama oferită de Munții Apuseni.

Pensiunea oferă 4 camere spațioase și luminoase și o suită familiară fiecare fiind dotată cu o baie proprie cu un design organic, în care modernul se îmbină armonios cu stilul tradițional. Există și un apartament cu intrare separată și terasă privată, compus din 2 dormitoare, 2 băi, cameră de zi, sufragerie cu bucătărie integrată și complet echipată ce oferă găzduire celor care doresc intimitate și confort, chiar pe o perioadă mai lungă.

Fiecare cameră este dotată cu televizor led Full HD cu canale de televiziune digitale. Holul de primire te așteaptă cu focul aprins în șemineu sau cu un loc umbros în zile toride. Un șezlong pentru savurarea unei cafele sau a unui ceai delicios te îmbie la odihnă din momentul sosirii.

În sala de mese este integrată o bucătărie echipată complet (plită și cuptor electric, frigider, aparat de cafea automat, prăjitor de pâine etc.), care stă la dispoziția fiecărui client. În cuptorul tradițional modelat din lut pot fi preparate mâncăruri tradiționale și internaționale (pâine, cozonac, sarmale, pizza etc.).

Pentru ca părinții să se poate bucura de cât mai mult timp liber, am amenajat pentru cei mici un spațiu în interior dotat cu jocuri pentru diferite vârste. În curte există un loc de joacă în aer liber (tobogan cu turnuleț, leagăn, cățărător).
În clădire există și o sală multifuncțională, ideală pentru întâlniri de afaceri, prezentări sau conferințe, dar și pentru activități de socializare ori de relaxare (cinematecă, exerciții recreative, yoga, jocuri de societate).

Cele trei terase spațioase, iluminate arhitectural, oferă priveliște și intimitate, în funcție de anotimp și starea de spirit a fiecăruia.

  • Terasa cu soare – acces direct din sala de mese, mobilier exterior (scaune, mese, umbrelă și balansoar). Oferă priveliște panoramică asupra Munților Gilăului.
  • Terasa privată pentru apartament – acoperită, spațiu generos, iluminat ambiental, dotată cu BBQ.
  • Terasa verde – fiind acoperită, este o terasă confortabilă în orice anotimp, are acces direct către pădure, intimitate maximă.

Sala de conferință are o capacitate de 50 de locuri și este un spațiu prietenos pentru cei care doresc să desfășoare activități business sau creative în incinta pensiunii Harmonia Mundi.

Încăperea este dotată modern, punând la dispoziție internet Wi-Fi, video-proiector și flipchart, dar şi instrumente pentru o pauză reuşită: darts, masă tenis şi masă de fotbal.

Sala vine în întâmpinarea firmelor care cred în creativitate şi în muncă de echipă, dar susţin şi spiritul de joc şi nevoia de destindere ale angajaţilor, fiind o locație preferată pentru desfășurarea workshop-urilor, cursurilor, team buiding-urilor, dar și altor activități business.

„Ideea a fost crearea unei pensiuni culturale, unde oamenii se întâlnesc, dezvoltă și schimbă idei, având și posibilitatea de a «degusta» câte ceva din acest colţişor al lumii, care se numeşte Transilvania…”

Aici găsești tot ceea ce are nevoie omul modern pentru a se simți confortabil (dotări de ultimă generație, echipamente și facilități tehnice de cea mai bună calitate), într-un mediu natural, care te face să-ți regăsești echilibrul atât de mult căutat. Vino cu prietenii sau cu familia și vei experimenta ceea ce înseamnă o evadare creativă, frumusețea artei și ospitalitatea oamenilor din Transilvania.

Facilități

  • Restaurant
  • Bucătărie comună
  • Terasa
  • Sală de conferințe
  • Sală de petreceri
  • Sală de mese
  • Grătar
  • Ceaun
  • Zonă de relaxare
  • Loc de joacă pentru copii
  • Ciubăr
  • Saună uscată
  • Tenis de masă
  • Darts
  • Bibliotecă
  • Jocuri de societate
  • Wi-fi
  • Parcare
  • Este acceptată plata cu card/tichete de vacanță

Atracții

  • Arkhai Sculpture Park
  • Parc de agreement Moara de Vânt
  • Gecko Parc – Parc de Aventură Cluj
  • Cetatea Fetei
  • Muzeul Apei Leonida Truță
  • Pădurea Făget
  • Orașul Cluj Napoca

Tarife

Tarife începând de la:

  • Queen 649 lei / 2 nopti (1 pat dublu large)
  • King 759 lei / 2 nopti (1 pat dublu extra-large + 1 canapea)
  • Suită cu vedere la munte 1 715 lei / 2 nopti (1 pat dublu large)
  • Suită cu vedere la munte 2  715 lei / 2 nopti (1 pat dublu large)
  • Family suit (2 dormitoare) 773 lei / 2 nopti (1 pat dublu extra-large, 1 canapea, 1 pat dublu large)
  • Apartament 861 lei / 2 nopti (dormitor – 1 pat dublu large, livingroom – 1 canapea)