Bine ai venit în inima naturii, în Delta Dunării, un loc unde timpul pare să se oprească și să te îmbrățișeze cu liniștea sa desăvârșită. Dacă ești în căutarea unei escapade perfecte în mijlocul naturii, atunci Delta Dunării este destinația ideală pentru tine.

Delta Dunării este una dintre cele mai frumoase rezervații naturale din Europa, fiind recunoscută ca patrimoniu mondial UNESCO. Aici vei găsi o diversitate incredibilă de specii de plante și animale, peisaje spectaculoase și tradiții autentice care te vor cuceri de la prima vedere.

Un loc unic din Deltă este Pădurea Letea, cea mai veche rezervație naturală din România, dar și cea mai nordică pădure subtropicală din lume. Ce face acest loc atât de deosebit? Dunele de nisip din interiorul pădurii, o specie de liană care poate să atingă 25 de metri, peste 10 specii de orhidee și nu în cele din urmă faimoșii cai sălbatici, care sunt aproximativ 500 la număr.

Vara vei putea observa cele mai multe specii de păsări care își hrănesc puii și îi învață să zboare, vei putea face o plimbare cu barca sau cu caiacul. Dacă alegi să vizitezi și Sulina poți face o baie și în Marea Neagră, iar temperaturile de aici sunt perfecte pentru plimbări datorită umbrei salcâmilor și răcoarea dată de apa.

Atracțiile din Delta Dunării le poți vedea aici Top obiective turistice din Delta Dunării  

Pentru a te bucura de întreaga experiență a Deltei Dunării, este important să știi unde să te cazezi pentru a te simți ca acasă. Există numeroase opțiuni de cazare în Delta Dunării, de la pensiuni tradiționale la hoteluri de lux, astfel încât fiecare vizitator să poată găsi cea mai potrivită variantă pentru gusturile și bugetul său.

Pentru cei care doresc să se bucure de autenticitatea Deltei, recomandarea noastră este să optezi pentru o pensiune tradițională, unde vei fi întâmpinat cu ospitalitate și vei avea ocazia să descoperi obiceiurile locale. În plus, vei avea parte de mâncăruri tradiționale delicioase, preparate din ingrediente proaspete și locale.

Acum că a venit vremea vacanțelor, îți las mai jos o listă cu unități de cazare din Delta Dunării, unde te vei simți ca acasă:

Casa lui Matei – Băltenii de Sus

Casa lui Matei vă oferă cadrul ideal pentru petrecerea unei vacanțe relaxante în mijlocul naturii. Din orice colț al pensiunii veți avea o priveliște minunată asupra superbei Delte.

Puteți alege intre cele 2 camere cu paturi twin sau cele 6 camere cu pat matrimonial, camere dispuse pe 2 etaje, iar la parter  veți regăsi spațiosul apartament cu un dormitor si living, perfect pentru familiile cu copii. Capacitatea pensiunii este de maxim 20 de persoane, in fiecare cameră putându-se adauga , la cerere, un pat suplimentar.

Mesele se pot servi in interiorul restaurantului, dar si pe terasa exterioara, unde priveliștea este spectaculoasă.
Pentru ca experienta in Delta sa fie completa, la Casa lui Matei sunt organizate plimbari cu barca pe lacuri si canale si in toata Delta Dunarii.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Casa lui Matei

Pensiunea Karla – Crișan

Situată într-o zonă mirifică din inima Deltei Dunării, în pitorescul sat Crișan, Pensiunea Karla te așteaptă cu brațele deschise pentru a-ți oferi o experiență de neuitat. La doar 40 de minute de mers cu barca de la localitatea Murighiol, această pensiune îți va oferi condiții ideale de recreere și relaxare în mijlocul naturii.

Cu 6 spații de cazare, Pensiunea Karla dispune de camere duble, triple și o casuță, toate amenajate cu gust și atenție la detalii. Fiecare cameră este dotată cu aer condiționat, baie privată, televizor, balcon, încălzire centrală, internet și uscător de păr, pentru ca șederea ta să fie cât mai confortabilă.

Una dintre cele mai mari atracții ale Pensiunii Karla este oferta sa culinară bogată și diversificată. Aici vei putea savura specialități din pește proaspăt, pregătite cu pasiune și rafinament, sau mâncăruri tradiționale românești, preparate cu ingrediente autentice și rețete transmise din generație în generație. Pentru cei aventuroși, pensiunea organizează diverse excursii în împrejurimile sale, cum ar fi vizita în pădurea Letea sau la mănăstirea Stipoc.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Pensiunea Karla

Gorgova Delta Village – Gorgova

În mijlocul Deltei vă așteaptă o veche casă lipovenească, ce a primit o nouă viață, fiind salvată de la năruire si recondiționată cu drag și atenție, pentru a-i păstra farmecul și autenticitatea la exterior și pentru a asigura un spațiu cald și funcțional la interior.

Gorgova Delta Village este situată pe un teren larg, cu o deschidere mare la brațul Sulina al Dunării și dispune de 2 dormitoare, bucătărie și baie. Unul din dormitoare dispune de pat dublu, iar celălalt de două paturi de o persoană. Bucătăria este complet mobilată și utilată, dispunând de frigider, plită cu inducție, hotă, cuptor cu microunde și espressor de cafea.

În exterior aveți la dispoziție o curte mare, cu foișor cu loc de luat masa și grătar. Copiii se vor bucura de locul larg și spațiul de joacă special amenajat, ori de caii care trec păscând pe stradă, subliniînd caracterul sălbatic al locului.

Casa este așezată direct la brațul Sulina al Dunării, iar pontonul este un loc perfect nu numai pentru pescuit, ci și pentru admirarea apusurilor de soare spectaculoase, cu soarele ce coboară în Dunăre, dar și pentru acostarea în siguranță a ambarcațiunilor.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Gorgova Delta Village

Căsuța cu Stuf – Jurilovca

Localizată în comuna Jurilovca, lângă unul dintre cele mai frumoase lacuri din Delta Dunării și minunata destinație turistică Gura Portiței, Căsuța cu Stuf este destinația perfectă pentru o vacanță minunată alături de prieteni și familie.

Localizată în apropiere de lacul Razelm, Căsuța cu Stuf Jurilovca este locul ideal pentru o incursiune în Delta Dunării.

Spațioasă și confortabilă, Căsuța cu Stuf pune la dispoziția oaspeților 4 camere cu pat matrimonial și baie proprie, echipate cu aer condiționat, televizoare smart si Wi-Fi, cât și o cameră cu două paturi, dotată de asemenea cu baie proprie, balcon, aer condiționat și TV smart, fiecare cameră având vedere catre lac.

De asemenea căsuța dispune de un living mare și spațios de 40 m2, o bucătărie complet utilată și o terasă spațioasă cu vedere la o grădină mare, dotată cu loc de joacă pentru copii, cât și cu loc special destinat pentru grătar și pentru pregătirea preparatelor tradiționale delicioase din pește.

Pentru ca experiența ta în Delta Dunării să fie una memorabilă, unitatea organizează plimbări cu barca pentru pescuit sau agrement.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Casuta cu Stuf

Bobocel Villa – Sfântu Gheorghe

Bobocel Villa este situată în frumosul sat Sfântu Gheorghe din Delta Dunării. Locația combină eleganța cu sportul și cu bucuria gustului preparatelor pescărești și nu numai. Noblețea locului și serviciile de înaltă calitate, conturează o atmosferă luxuriantă, plină de confort. Locația este destinația perfectă pentru sezonul estival, oferind un cadru captivant și memorabil!

Locația dispune de 10 camere decorate în culori încântătoare, ce creează o atmosferă liniștitoare, perfectă pentru iubitorii de Deltă. De asemenea, ai la dispoziție o bucătărie utilată și loc spațios de luat masa.

În curte, locația pune la dispoziție un grătar pentru seri relaxante în aer liber și un loc de joacă pentru copii, astfel încât întreaga familie să se poată bucura de timpul petrecut împreună.

Poți ajunge în acest loc frumos astfel: pe cale rutieră până în localitățile Mahmudia sau Murighiol, iar de aici cu barca rapidă (aproximativ 1h) sau nava de pasageri (aproximativ 2h).

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Bobocel Villa

Verada Tour Guest House – Somova

În satul Somova, lângă lacul cu același nume, te așteaptă Verada Tour Guest House, un loc ideal pentru a te relaxa în liniște și departe de agitația orașului. Această pensiune amenajată cu grijă pentru vacanță poate găzdui până la 10 adulți și patru copii, în cele 3 camere și un apartament. Gazdele, oameni calzi și primitori, se preocupă de confortul oaspeților în fiecare detaliu al casei și al decorului. Camerele sunt decorate cu gust, folosind culorile albastru și alb specifice zonei, cu elemente care te poartă într-o călătorie imaginară pe drumurile de apă ale Deltei.

După ce te-ai instalat confortabil, adevărata aventură abia începe. Gazdele îți pregătesc micul dejun proaspăt și sănătos, folosind ingrediente de la producători locali. Dacă dorești, ei te pot însoți în excursii panoramice pe drumurile de apă ale Deltei Dunării, unde vei putea admira frumusețea naturii neatinsă de om și te vei bucura de o masă pescărească autentică în mijlocul naturii.

Prin agenția lor de turism pe apă numită Verada Tour, gazdele te vor ghida cu delicatețe și iubire pentru natură prin meleagurile misterioase ale Deltei. Fiecare stufăriș pare să șoptească că poți privi natura în liniște, dar nu poți pătrunde prea aproape. Aici găsești o varietate impresionantă de păsări și viețuitoare care își duc existența în tihnă, fiind timide la apariția vizitatorilor.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Verada Tour Guest House

Pensiunea Eden – Crișan

Pensiunea Eden se află în satul pescăresc Crișan, fiind înconjurată de ape și de vegetație, o veritabilă plăcere să vă petreceți concediul aici. Din Tulcea veți merge cu o barcă și veți ajunge la cazare. Gazda vă va întâmpina cu bunătăți pescărești, iar piscina vă va ademeni instant.

Locația dispune de 10 camere, cu un total de 20 locuri de cazare. Fiecare cameră este dotată cu aer condiționat, baie cu cabină de duș și uscător de păr, televizor, cablu TV și frigider.

Accesul la proprietate este doar pe apă, existând însă, multe posibilități de transfer. Proprietatea este izolată, ceea ce creează o intimitate specială pentru oaspeții săi. Locația este un loc liniștit, cald, în care vă puteți simți ca în propria casă. Locația dispune atât de terasă interioară, cât și de terasă exterioară, estacadă la canalul din spatele pensiunii, fiecare din aceste locuri, creându-vă posibilitatea de a vă regăsi într-un loc curat, nepoluat și liniștit.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Pensiunea Eden

Pensiunea Orizont – Mahmudia

Pensiunea Orizont este perfectă pentru cei care doresc să petreacă un concediu de vis într-un loc tradițional și modern în același timp. Pensiunea Orizont este clasificată cu 4 stele și oferă cazare în condiții excelente, preparate culinare delicioase, spații de relaxare și distracție pentru toate vârstele.

Excursiile organizate de Pensiunea Orizont în Delta Dunării, pe canale înguste și lacuri, vor face ca vacanța dumneavoastră să devină de neuitat. Vă puteți bucura de priveliști incredibile și puteți observa flora și fauna unică din această zonă.

Restaurantul locației vă întâmpină cu specialități tradiționale din pește și carne, pregătite cu grijă și întotdeauna din ingrediente proaspete. Servirea se realizează într-un ambient elegant la interior sau pe terasele exterioare amenajate în stil rustic, care oferă o priveliște unică asupra Deltei Dunării.

Resortul dispune de o piscină de 300 mp (adâncime 1.40m), o piscină pentru bebeluși (adâncime 0.40m) și două piscine (adâncime 1.00m) cu tobogane acvatice pentru copii și adulți.

Cazarea se face în trei casuțe tradiționale ce totalizează 24 camere cu terasă, amenajate modern, cu dotări corespunzătoare: aer condiționat, televizor LCD, minibar, internet wireless, baie proprie (uscător de păr, cosmetice de baie).

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Pensiunea Orizont

Pensiunea 4 Sălcii – Băltenii de Sus

Situată în frumosul sat Băltenii de Sus, ce aparține de comuna Bestepe, Pensiunea 4 Sălcii este o oază de liniște situată pe malul drept al Brațului Sf. Gheorghe, la doar 20 km aval de orașul Tulcea. Înconjurată de mult spațiu verde, cu o vedere panoramică asupra Dunării, lacului „Fara Nume” și a Dealurilor Tulcei, această pensiune vă va cuceri cu farmecul său natural.

Cu un nivel ridicat de confort, intimitate și ambianță plăcută, Pensiunea 4 Salcii vă așteaptă cu o gamă variată de facilități, precum parcare privată, grădină amenajată în 3 terase, piscină, zona pentru sezlonguri, trambulină, spațiu pentru activități sportive, zonă de joacă pentru copii și multe altele. Cu atâtea opțiuni de relaxare și distracție, fiecare moment petrecut aici va fi unul de neuitat.

Unitatea dispune de 8 camere matrimoniale și 4 camere de familie, fiecare dotate cu baie proprie, balcon, aer condiționat și TV. La etajul superior, o terasă îți va permite să te relaxezi admirând Dunărea și frumusețea naturii înconjurătoare.

Pentru cei dornici de aventură, pensiunea oferă gratuit o barcă cu vâsle pentru plimbări pe lac, iar pentru cei care doresc să exploreze Delta Dunării, sunt organizate excursii cu barci acoperite.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Pensiunea 4 Sălcii

Casa Octav & Geta – Dunavățu de Jos

Casa Octav & Geta oferă oaspeților săi 5 camere spațioase, ideale pentru grupuri de prieteni sau familii. Acestea includ trei camere duble cu pat matrimonial și două camere triple, cu pat matrimonial și pat single. Fiecare cameră are baie proprie, smart TV Android și internet wireless (Wi-Fi Mesh), astfel încât să te poți bucura de toate facilitățile moderne în timpul șederii tale.

Cu o capacitate de cazare de până la 12 adulți în cele 5 spații disponibile, Casa Octav & Geta îți oferă și un living amenajat special pentru momentele de relaxare și socializare. Aici, poți savura o băutură răcoritoare sau poți petrece timpul în compania celor dragi.

Accesul la apă este foarte ușor, deoarece debarcaderul se află în vecinătatea locației. Aici, poți pescui sau poți închiria o barcă cu vâsle pentru a explora lacul satului Barcaz și a te bucura de priveliști superbe. Dacă iubești animalele, vei fi încântat să afli că Casa Octav & Geta este o locație Pet-friendly, unde sunt binevenite doar animalele de talie mică și educate, care nu produc pagube.

Dacă dorești să explorezi Delta Dunării într-un mod unic, locația organizează plimbări cu barca în inima acestei rezervații naturale sălbatice. De asemenea, poți opta pentru o excursie la Marea Neagră, la plaja Perișor, o plajă neamenajată (rezervație naturală) și vei putea admira splendoarea litoralului românesc.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Casa Octav & Geta

Pensiunea Bianca – Murighiol

Sub sloganul ”Veniți turiști, plecați prieteni!” Pensiunea Bianca te invită la relaxare. Hai să explorezi zonele puțin populate, dar și să încerci delicioasele mâncăruri tradiționale specifice Deltei Dunării.

Pensiunea este situată în centrul comunei Murighiol, la 200 de metri de Lacul Murighiol. Locația dispune de 20 de camere prevazute cu aer condiționat, grup sanitar propriu, feon, minibar, TV, Wi-Fi gratuit, precum și articole de toaletă gratuite. Se poate solicita pat suplimentar, doar în anumite camere – contra cost.

Camerele sunt împărtițe în două corpuri. Corpul A dispune de 11 camere:  2 camere twin fără balcon, 3 camere duble fără balcon, 2 camere duble cu balcon, 3 camere triple cu balcon și 1 apartament cu balcon (2 camere). Corpul B are 9 camere, structurate astfel:  4 camere duble cu balcon, 2 camere duble fără balcon, 2 camere twin cu balcon, 1 garsonieră cu 2 paturi matrimoniale fără balcon și un salon generos la parter.

Din punct de vedere culinar, restaurantul pensiunii (circuit închis) vă poate satisface toate poftele culinare tradiționale specifice zonei, adaptând mereu oferta (bucătărie bazată pe preparate din pește și alte specialități tradiționale, meniu a la carte), iar la cerere, pentru grupurile organizare meniu prestabilit. Barul de pe terasă vă oferă băuturi alcoolice ți nonalcoolice.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Pensiunea Bianca

Delta Dreams – Dunavățu de Jos

Situată în pitorescul sat Dunavățul de Jos, Pensiunea Delta Dreams este locul perfect pentru cei care doresc să se bucure de frumusețea Deltei Dunării.

Delta Dreams vă întâmpină cu brațele deschise și vă invită să vă relaxați și să vă bucurați de tot ceea ce natura are mai frumos de oferit. Aflată într-un loc unde accesul spre inima Deltei se face doar pe apă, pensiunea reprezintă alegerea ideală atât pentru cei în căutare de liniște și relaxare, cât și pentru pasionații de natură sau pescuit.

Unitatea dispune de 15 camere confortabile, decorate cu gust și echipate cu tot ce este necesar pentru a vă asigura un sejur plăcut. Camerele dispun de mobilier din lemn masiv, baie proprie, televizor LCD, aer conditionat, internet WIFI, halat de baie, produse cosmetice, papuci, balcon cu vedere spre debarcader.

Pentru a satisface toate gusturile culinare, restaurantul pensiunii vă așteaptă cu preparate pescărești tradiționale și o zonă în aer liber cu grătar, perfectă pentru seri de neuitat alături de cei dragi.

Pentru relaxare și distracție, Delta Dreams vă pune la dispoziție o piscină atât pentru copii, cât și pentru adulți, un spațiu verde minunat, un loc de joacă pentru cei mici și organizează excursii în Delta cu ambarcațiuni proprii, pentru a vă permite să descoperiți frumusețile naturii înconjurătoare.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Pensiunea Delta Dreams

Casa Vlad – Murighiol

Casa Vlad se află la un km de centrul localității și dispune de 6 camere și un apartament, dotate cu baie proprie, aer condiționat, un living spațios, două terase, piscină și grătar.

Unitatea are ieșire la lac, iar din curte te poți relaxa pescuind, admirând răsăritul și apusul.

Pentru ca excursiile în Delta Dunării să fie unice, locația vă invită să folosiți cu încredere ambarcațiunile oferite de ei, pentru a admira flora și fauna mirifică a Deltei. Pensiunea organizează excursii la: Pădurea Letea, Pădurea Caraorman, loc. Mila 23, loc. Sulina, loc. Sfântu Gheorghe, Gura Portiței și plaja Perișor. Unitatea deține 3 ambarcațiuni cu o capacitate de 12 persoane și 1 ambarcațiune cu o capacitate de 8 persoane.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Casa Vlad

Hotel Plutitor Splendid – Crișan

Hotelul Plutitor Splendid – O experiență unică în inima Deltei Dunării

Dacă vă doriți o experiență de neuitat în mijlocul naturii, Hotelul Plutitor Splendid este alegerea perfectă pentru voi. Situat pe brațul Dunărea Veche, în inima rezervației Deltei Dunării, acesta este cel mai mare și mai modern hotel plutitor din zonă.

Cu un total de 15 camere dotate cu bun gust, Hotelul Plutitor Splendid vă oferă tot confortul necesar pentru a vă bucura de o vacanță relaxantă și plină de aventură. Unele camere sunt echipate cu aer condiționat, astfel încât să vă puteți bucura de o temperatură plăcută în timpul sejurului.

Diferența dintre un hotel obișnuit și Hotelul Plutitor Splendid constă în apropierea de natură pe care o oferă acesta. Priveliștea spectaculoasă chiar de la fereastra camerei tale te va încânta, iar sunetul discret al valurilor și senzația de plutire îți vor face somnul mult mai odihnitor.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Hotel Plutitor Splendid

Pensiunea Beluga – Murighiol

Dacă ești în căutarea unei vacanțe relaxante și odihnitoare, Pensiunea Beluga din Murighiol este locul perfect pentru tine. Situată într-o zonă spectaculoasă pe marginea Lacului Murighiol din Delta Dunării, această pensiune te va lăsa fără grai cu peisajul său maestuos și energia pură pe care o emite.

Cazarea la Pensiunea Beluga este de 4 margarete și oferă camere confortabile, spațioase și luminoase. În plus, preparatele lor delicioase din bucătăria tradițională te vor încânta gusturile și îți vor oferi o experiență culinară de neuitat. Fie că dorești un mic dejun energizant, un prânz delicios sau o cină romantică, restaurantul propriu al pensiunii este locul perfect pentru a savura aceste preparate.

Pe lângă cazare și mâncare, Pensiunea Beluga dispune și de o piscină în aer liber, unde te poți relaxa și răcori în timpul zilelor calde de vară. În plus, accesul la internet wi-fi este asigurat în întreaga proprietate, astfel încât să poți fi mereu conectat cu cei dragi.

Vezi aici detalii suplimentare despre locație și tarife: Pensiunea Beluga

Dacă v-am făcut curioși și dornici de o plimbare în Delta Dunării nu ezitați să contactați una dintre unitățile de cazare prezentate mai sus.  Iar la final, vă rugăm să aveți grijă de natură, să nu aruncați deșeuri, în special plastic decât în locurile special amenajate deoarece Delta Dunării este în pericol din cauza plasticului, agricultura intensivă, lucrări de drenaj făcute în exces, folosirea de fertilizatori chimici și deversarea de substanțe nocive în apă. Protejând natura ne protejăm și pe noi.

Vacanță plăcută vă dorim!

Dacă ți-a plăcut articolul nostru și vrei să susții proiectul „Am fost in vacanta”, te rugăm să dai share si prietenilor tai. Mulțumim!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *